Nemurirea între virtualitate şi realitate

Una dintre întrebările-cheie ale existenţei umane este: de ce murim? Cercetarea ştiinţelor medicale şi cea teologică au răspunsuri diferite la această summa a tuturor căutărilor noastre. Teologia creştină ne învaţă că moartea a survenit în urma păcatului strămoşesc, astfel că Adam era înainte de păcat virtual nemuritor. Dacă era din fire nemuritor, ori dacă nemurirea însemna asemănarea cu Dumnezeu, adică actualizarea tuturor potenţelor umane, prin conlucrarea voinţei umane cu voia divină, este o întrebare care a primit un răspuns variabil de-a lungul a două mii de ani de creştinism.

Experienţele medicale consideră că moartea e un proces natural. Murim pentru că îmbătrânesc celulele, lucru care stă în programarea genetică a fiinţelor vii. Şi totuşi, un grup de cercetători italieni în domeniul biologiei au publicat într-o revistă de specialitate din anul 1996 (Biological Bulletin, vol. 190, nr. 3) un articol senzaţional pentru ştiinţă: a fost descoperită prima vietate pământească virtual nemuritoare. Turritopsis nutricula este o specie de meduză de 4-5 milimetri, originară din Marea Caraibelor. Particularitatea acestei meduze este aceea, că se poate înmulţi atât după modelul animalelor primare (înmugurire), cât şi una după acela al animalelor superioare (sexuată). La atingerea maturităţii şi după efectuarea procesului reproducerii, această vietate degenerează, umbrela specifică i se retrage, pentru ca în final meduza să ajungă la stadiul de polip (o formă de existenţă inferioară). Acesta poate înmuguri, dând naştere unei noi colonii de meduze.

Transformarea celulelor bătrâne în altele noi are loc printr-un proces biologic numit transdiferenţiere. Datorită acestui straniu fenomen reversibil, meduza turritopsis este unicul animal potenţial nemuritor biologic, dacă nu este consumat de alte animale sau dacă nu e atacat de vreo boală.

Cercetările în domeniul ştiinţelor biologiei încearcă de multă vreme să descopere posibilitatea procesului de reversiune celulară, care astăzi este demonstrat practic, fără a-l putea încă reproduce în laborator. Între timp, se fac demersuri dintre cele mai stranii pentru a se prelungi viaţa. În aşteptarea unei soluţii medicale, care încă are nevoie de timp şi studiu, unii oameni cu dare de mână încearcă să-şi stocheze informaţiile din creier, după cum un document se poate copia de pe un calculator pe un memory stick. Astfel, ei există virtual şi după moarte, până când procesul de clonare va fi legal şi posibil şi va exista o tehnologie care va transfera informaţia neuronală a clientului în noua clonă. Această imortalitate „la pachet” sigur că dă mari bătăi de cap bioeticienilor, însă în încercarea disperată de a fenta moartea, morala este deseori lăsată la o parte.

O altă tehnologie, deja probată de ani, este criogenia, adică păstrarea corpului bolnav la temperaturi foarte joase, până când medicina va găsi soluţia la diferite boli, iar tehnologia avansată va permite procesul de dezgheţare şi resuscitare. Prima criogenie a avut loc în 1962 şi până azi există deja peste 200 astfel de cazuri. Costurile crio-prezervării sunt undeva la 200000 de dolari.

Virtual omul îşi poate întârzia moartea prin diverse alte procedee. Tehnicile magice sau alchimice de a obţine nemurirea sunt deja cunoscute în istoria religiilor, binecunoscut fiind faptul că încercarea de a produce în mod artificial aur nu era o dorinţă de îmbogăţire, ci de obţinere a imortalităţii: aurul era elementul care întinerea. Astăzi medicamentele din ce în ce mai bune, viaţa mai uşoară, alimentaţia sănătoasă, toate acestea au dat deja rezultate şi speranţa de viaţă a crescut simţitor, mai ales în ţările bogate din Europa şi America.

Întrebarea care se pune însă în cele din urmă este: medicamente ca să se prelungească ce? Trai mai bun şi alimentaţie bio ca să se prelungească ce? Desigur, o viaţă sănătoasă e dorită şi recomandată, iar traiul cumpătat este prescris şi în Scripturi. Trebuie să avem grijă de trupul nostru, care este templu al Duhului Sfânt, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Însă grija cea mare nu e azi cumva dorinţa de prelungire cu orice preţ a existenţei biologice, adică fuga omului, încă o dată, dinaintea lui Dumnezeu? Nu cumva în realitate omul încearcă, prin orice mijloace, să se sustragă de la singurul dialog real, singurul cu adevărat important, acela cu Persoana Creatorului?

Adam a cunoscut în Rai binele şi răul, după ce a încălcat o poruncă, iar atunci a decis că trebuie să se ascundă de Dumnezeu, care îl căuta în răcoarea serii, aşa cum cineva îşi caută prietenul, pentru a discuta cele petrecute peste zi. „Adame, unde eşti?”, a întrebat Dumnezeu, făcându-se că nu îşi poate găsi plămada mâinilor Sale printre copacii Edenului.

Noi, creştinii, nu ne rugăm pentru nemurirea fizică. Există ectenii pentru sănătate, pentru apărarea de primejdii, pentru pacea a toată lumea... Dar şi pentru sfârşit creştinesc şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată.

Suntem în mijlocul unui post binecuvântat şi rodnic şi aşteptăm Învierea Domnului, singura nădejde a nemuririi noastre, care nu este una virtuală, ci reală, care va să se întâmple, spre a fi pururea alături de Creator.