Sfânta Cruce - Pomul vieţii

Săptămâna dinaintea Paştilor stă sub semnul pătimirilor lui Hristos şi răstignirii Lui pe unul dintre cele mai temute instrumente de tortură ale romanilor, crucea. Aceasta, sfinţită prin sângele Mântuitorului jertfit schimbă pe de o parte sensul instrumentului de chin în altar de jertfă, iar pe de altă parte, integrează o serie de simboluri vegetale din religiile păgâne în creştinism.

“Lemn al vieţii cu adevărat cel sădit în locul căpăţânii, prin care a lucrat mântuirea Împăratul veacurilor, în mijlocul pământului înălţat fiind astăzi, sfinţeşte marginile lumii şi se înnoieşte Casa Învierii...”

Această cântare liturgică din slujba ortodoxă a Vecerniei de la Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci evidenţiază similarităţile cruce - arbore: Crucea este “Lemnul vieţii”, sădit în mijlocul pământului, pe Golgota, care în aramaică înseamnă „locul căpăţânii”, unde se află mormântul lui Adam, prin care a venit în lume moartea. Crucea este un arbore cosmic: sfinţind în sine întreaga creaţie, o reînnoieşte prin lucrarea mântuitoare a Celui ce S-a răstignit pe ea.

Începuturile creştinismului se află sub semnul luptei acerbe împotriva oricărei învăţături păgâne, primele secole ale erei noastre corespunzând apariţiei unor curente gnostice care ameninţau cu schimbarea sensurilor şi valorii învăţăturilor propovăduite de Hristos şi de Apostoli. Biserica, neputând înlătura toate practicile neconforme cu învăţăturile evanghelice, va alege să le accepte pe unele dintre ele, îmbrăcându-le în haină creştină. Aşa se face că numeroase Evanghelii şi Apocalipse de factură gnostică sunt respinse de către alcătuitorii canonului neotestamentar, dar ele rămân vii în rândul maselor, pătrunzând treptat în scrierile populare ale vieţilor unor sfinţi. De exemplu, mai multe scrieri ce cuprind istorisirea vieţii Maicii Domnului au la bază Evanghelii ale copilăriei lui Iisus (Pseudo-Barnaba, Pseudo-Iacob). Dar nu numai cărţi necreştine sunt preluate de Biserică, ci în acelaşi mod unele sărbători şi ritualuri păgâne sunt creştinate. Eliade exemplifică vorbind despre ritualul Botezului: apa, simbol al vieţii şi al renaşterii, devine materia în care noul chemat la Hristos se scufundă şi renaşte la o nouă viaţă .

Trecând peste aceste exemple, ajungem la arborele lumii, simbol religios prezent în întreaga lume indo-europeană, care pentru poporul lui Hristos e închipuit de Crucea făcută din Arborele cunoştinţei binelui şi răului, din care mâncase Adam. Părinţii Bisericii văd arborele prin care a venit moartea ca typos al Crucii, Arborele Vieţii. În cântările Triodului, un imn închinat Crucii evidenţiază acest fapt: “Eu, care am murit prin pom, te-am aflat pe tine pom de viaţă, purtătoare a lui Hristos, Crucea mea...” , iar în Minei, o cântare spune: “lemnul din rai oarecând moarte a odrăslit, iar aceasta, viaţă acum a înflorit, având pe Domnul Cel fără de păcat răstignit pe ea” . Dacă primul pom se afla în Rai, cel de-al doilea se află tot în Rai, în Biserică: “Alt Rai s-a cunoscut Biserica, ca şi cel mai dinainte, având lemn purtător de viaţă Crucea Ta, Doamne, din care prin atingere luăm nemurire” .

Crucea nu este despărţită de Hristos, Care e numit de multe ori “Viaţă” ce “cutremură temeliile morţii”. De aceea, descoperirea ei, potrivit legendei, într-o peşteră de lângă Ierusalm e însoţită de învierea din morţi a unei fete aflate în mijlocul cortegiului, în drumul spre groapă.

Sinaxarele vorbesc deseori de minuni făcute cu puterea Crucii şi paralel cu aceste povestiri consemnate în cărţile de cult ale Bisericii, apar şi legendele populare despre originile ei, care au la bază tocmai acele evanghelii de provenienţă gnostică (Evanghelia lui Nicodim, Viaţa lui Adam şi a Evei). Crucea este făcută din lemnul pomului din Rai: Adam, aflat în pragul morţii, îl trimite pe fiul său, Set la poarta Raiului să ceară arhanghelului untdelemnul milostivirii. Set pleacă şi, întâlnindu-se cu arhanghelul la poartă, este sfătuit de acesta să privească de trei ori către Rai. Prima dată Set vede apa de unde izvorăsc patru fluvii şi deasupra un arbore uscat; a doua oară, un şarpe se încolăceşte în jurul trunchiului acestuia, iar a treia oară el vede arborele înălţându-se până la cer, purtând în vârf un nou-născut, iar rădăcinile lui ajung până în infern. Îngerul îi tălmăceşte lui Set ceea ce văzuse şi îi vesteşte venirea unui Mântuitor, peste 5500 de ani, care-l va unge pe Adam cu untdelemnul milei şi-l va învia. Îi dă, de asemenea trei seminţe din fructele arborelui din care gustaseră părinţii săi, spunându-i să le pună în gura lui Adam care va muri peste trei zile. Din seminţele acelea ies trei pomi al căror lemn va fi folosit de Solomon la construcţia templului. Mai târziu din acelaşi lemn va fi făcută Crucea pe care Se va răstigni Hristos, al Cărui sânge se scurge chiar pe căpăţâna lui Adam, răscumpărându-l .

Deniile din Săptămâna Patimilor abundă în metafore ce prezintă Crucea, nedespărţită însă niciodată de Hristos, drept simbol unificator. Prin ea ca imagine a centrului, căci uneşte punctele cardinale în sine, se realizează comunicarea cu cerul şi cu infernul. Ea este Axa lumii, “uşa raiului” , dar şi “piron înfipt în inima iadului, ce cutremură temeliile morţii” , salvând întreaga lume.

Crucea pe care S-a răstignit Hristos integrează unele simboluri precreştine de o mare valoare spirituală care rămân simboluri mântuitoare şi în noua credinţă. Atributele date, acelea de “pom al nestricăciunii”, “purtătoare de viaţă”, “pom al vieţii ce adevereşte Învierea lui Hristos”, “uşa raiului” şi “piron în inima iadului” evidenţiază faptul că pentru creştini Crucea este chiar Arborele Vieţii, Axis Mundi prin care legăturile oamenilor cu cerul şi cu lumea dedesubt devin posibile, Arborele Cosmic ce umbreşte “marginile lumii”.