Monday, May 18, 2009

UNIVERSITARUL ROMÂN - AUTOR MORAL AL ROMÂNIEI MARI -studiu de caz: NICOLAE IORGA -

UNIVERSITARUL ROMÂN - AUTOR MORAL AL ROMÂNIEI MARI

-studiu de caz: NICOLAE IORGA -

Motto: "Caută să-i trezeşti pe oameni cum trezeşte Dumnezeu toate în fiecare dimineaţă: prin lumină!" (Nicolae Iorga)

Orice eveniment măreţ din viaţa neamului nostru, departe de a fi produsul exclusiv al unui şir de întâmplări norocoase, cum le-ar plăcea unora să creadă, se regăseşte mai ales în raţiunea superioară pe care unii oameni, apostoli ai neamului lor, au reuşit să o intuiască şi să o valorifice, această raţiune nefiind totuşi o producţie a lor. Scopul acestei raţiuni despre care vorbeşte Iorga, pe care l-am ales ca studiu de caz pentru definirea universitarului român exponenţial pentru perioada sus amintită, a fost ca ţara, aceasta tesătură subtilă de raţiuni mai mici, de "câmpulunguri" ( Emil Cernea, Emil Molcuţ, Istoria statului şi dreptului românesc, Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1992, p.53), să revină în vechea vale prin care a curs şi curge încă sufletul românesc cu toate dorurile sale nestinse.

Altfel, fără această raţiune superioară ce l-a condus pe profesorul universitar, lider şi mentor incontestabil al generaţiei care a săvârşit Marea Unire, tot ceea ce s-a întâmplat, întreaga jertfă conştient asumată a neamului nu ar mai fi decât o simplă descărcare de energii oarbe, fără motiv şi fără ţintă, în vâltoarea cărora doar fiarele turbate poate că ar reuşi să supravieţuiască iar istoria însăşi nu şi-ar mai avea rostul ei nemaiavând ce să consemneze.

Încheind această alegaţie, care ţine loc de introducere pentru subiectul ce urmează să-l comunic, mă întorc la titlul pe care l-am ales.

Cine a fost universitarul român? În ce anume a constat aportul său la desăvârşirea unităţii noastre?

Fără dubiu, Nicolae Iorga a fost profesorul prin excelenţă care nu s-a temut, într-o perioadă a imperiilor ostile, să ofere românilor un obiectiv unic: unitatea de neam şi de ţară. El reprezintă răspunsul la întrebarea cine a fost universitarul român, prin faptul că a însumat în personalitatea sa calităţile esenţiale ale întregului mediu universitar al timpului său, spiritul critic altoit pe înţelepciunea ţăranului.

Nu voi încerca o cronologie a vieţii sale, nici o trecere fugitivă - deci spuperficială - peste imensa operă pe care a oferit-o culturii noastre. Nu acesta este scopul propus de lucrarea de faţă. Ceea ce încearcă să sublinieze prezentul studiu este modul în care Universitatea, prin oamenii săi de cultură a reuşit să inspire întregii naţiuni o direcţie fericită pe drumul desăvârşirii sale, mai întâi spirituale şi morale, iar ca urmare directă a acesteia dintâi, a desăvârşirii statale.

Consemnarea pe care un om de cultură interbelic o face referitor la acest subiect devine argument în favoarea celor afirmate anterior :

"Universitatea dinainte de Război (Primul Război Mondial n.n.) s-a înfăţişat mult mai la înălţimea misiunii sale de foc spiritual pe culmea neamului întreg. Nicolae Iorga a fost atunci figura reprezentativă, care, în numele ştiinţei, a rostit cuvântul de ordine al vremii sale. Refractar oricărei metafizici, el a creat, în schimb, mistica naţională a războiului, dând o credinţă unică tineretului şi creând un mare obiectiv dinamismului său sufletesc." (Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos,. Ed. Albatros, Bucureşti 1998, p.9).

Nu se poate realiza în câteva pagini o tipologie a universitarului, în calitatea sa de autor moral al Marii Uniri şi de îndrumător al întregii generaţii interbelice, ci se poate deschide cel mult o direcţie de cercetare istorico-sociologică. În mod evident o astfel de cercetare ar putea fi utilă timpului nostru, mai ales prin prezentarea unui model pentru mediul universitar actual, dezorientat, după opinia mea, în tentativa de a oferi tineretului academic un ideal superior. Modelul pe care l-am identificat în personalitatea profesorului Nicolae Iorga, reprezintă o sumă şi în acelaşi timp o culme a educaţiei şi culturii româneşti.

Pentru literatura de astăzi şi pentru mediul universitar românesc de astăzi, titlul volumului de cugetări căruia Nicolae Iorga i-a acordat denumirea, demnă de a fi aşezată alături de frumoasele capete ale Patericului: "Gânduri şi sfaturi ale unui om ca oricare altul" ar putea apărea cel mult ca o curiozitate. Când scriu aceste rânduri mă încearcă o amintire dureroasă, anume aceea a dezamăgirii experimentate cu prilejul anilor prelungiţi de studenţie, autorul acestui eseu fiind absolvent a trei facultăţi. Lipsa unui model moral şi intelectual, a unui mentor autentic în Universitaţile pe care le-am urmat ne-au făcut, pe cei mai "răsăriţi", să ne refugiem în cărţi, iar pe ceilalţi, în diverse preocupări mai mult sau mai puţin academice.

Abătută de la sensul său iniţial de luminătoare a naţiunilor, Universitatea, ca şi literatura contemporană, decăzută în insanitate, nu mai poate oferi doritorului de cultură - la rândul său o raritate a timpului nostru - decât prada obsesiilor şi a trăirilor obscene, în care acesta nu se mai regăseşte ca recipient comunicant al unei oarecare raţiuni ci mai mult ca un consumator posedat de concupiscenţă. Un exemplu în acest sens poate fi dat filmul "L'auberge espagnol"al lui Cedric Klapisch, prezentat cursanţilor modulului european Jean Monnet, promoţia 2008, ca exemplu de dialog intercultural. Ceea ce am remarcat eu, dincolo de aspectul comic, uşor sarcastic, este aceea că filmul face apologia decadenţei în care se află astăzi tineretul academic european.

Nu contest efortul unor personalităţi izolate de a reface vechiul prestigiu al demnităţii, culturii şi educaţiei româneşti, ci deplâng, prin comparaţie cu ceea ce a fost, pe atâtea şi atâtea generaţii irosite de potenţiali oameni de ştiinţă, istorici, literaţi, artişti, filosofi, teologi şi alţii care au abandonat menirea sacră de a oferi neamului lor lumina, preferând o cu totul altă viaţă, adeseori presărată de corupţie şi imoralitate.

Cât de departe se poziţionează mediul nostru universitar de modestia şi simplitatea ţărănească a lui Iorga se poate deduce mai ales din gestul prin care, în faţa mulţimii adunate să-şi omagieze Profesorul în 1919, acesta se recunoaşte modest drept colaborator al providenţei, rezistând tentaţiei intelectualului de a se vedea pe sine providenţa însăşi. Iată ce consemnează acelaşi contemporan antecitat:

"Era prin decembrie 1919. Admiratorii lui Nicolae Iorga îi ofereau o casă în semn de recunoştinţă acelui care fusese pivotul moral al răboiului şi al unirii. Serbarea se desfăşura la Universitate, în fosta sală a Senatului, cu reprezentanţii tuturor instituţiilor ţării, care, prin ei, şi-l recunoştea de ctitor. Îl văd şi azi în mintea mea, livid ca niciodată şi parcă zdrobit de o emoţie fără margini.cel mai greu lucru din viaţă e poate, să înduri într-un moment culminant elogiile torenţiale ale unui popor întreg. În acel moment, Nicolae Iorga a rostit această mărturisire intimă: < s-a spus că am fost şi am rămas un copil. Da, am partea aceea bună a sufletului copilăresc, care stă în a ne lăsa duşi de mână de puterile nevăzute care îndreaptă către bine. N-am alt merit decât acesta. Am ascultat cuvinte care nu ştiu de unde - Sfinţiile Voastre o ştiu mai bine - s-au rostit în auzul meu. Potrivit cu aceste cuvinte, mi-am îndreptat viaţa şi am făcut lucrurile cele mai naturale şi mai simple de pe lume. Dv.veniţi acum şi spuneţi că aceste lucruri au fost bune. Mi se pare şi mie că au fost bune." (Nichifor Crainic, Op.cit., pp.159 - 160).

Moştenirea duală la care românii au fost şi sunt în drept să aspire, în concepţia lui Iorga, este alcătuită din tradiţia creştină, culturală şi politică a vechii nobleţi bizantine, văzută ca un ideal ce merită a fi considerat ca o sursă de inspiraţie şi de energie restauratoare intimă a neamului românesc, cu mult mai mult decât o simplă relicvă a timpului trecut sau - mai rău - ca o frână în calea progresului fără ţintă, pe de o parte, dar şi din "dreptul de trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre" (Nicolae Iorga, Războiul nostru în note zilnice, vol.II (1916 - 1917), Ed.Ramuri, Craiova, pp.83-84), pe de alta.

De altfel, moştenirea şi menirea bizantină a poporului nostru, departe de a fi doar o invenţie patriotardă, este subliniată şi de un străin, filosoful german Hermann Keyserling, în 1928: "Dacă astăzi dintre toţi ne-francezii, românii posedă în deosebi acel esprit în sens francez, aceasta vine de acolo că, înainte de Paris, acest esprit se găsea îndeosebi nu la Roma, ci la Atena şi apoi la Constantinopol...

Potrivit legii unicităţii, renaşterile izbutesc numai în corpuri noi. Astfel se reîntoarse vechea Eladă ca artă în Renaştere, ca spirit în clasicismul francez, şi în sfârşit, ca filosofie în corpul idealismului german. În Grecia, sigur, Elada nu va reînvia niciodată. Nici Bizanţul însă, această nouă monadă culturală faţă de vechea Eladă. Pe acesta eu îl socot predestinat la o nouă întrupare în slavism.

Pretutindeni unde s-a întâmplat aceasta, în Bulgaria, Serbia şi Rusia medievală, fenomenul a apărut autentic. Dar totuşi pe înălţimi neînsemnate, fiindcă contrastul între aceste popoare şi Bizanţ era prea mare. În România, dimpotrivă, bizantinismul ar putea să renască în cea mai înaltă expresie a lui." (Hermann Keyserling, Das Spektrum Europas, Berlin, 1928,pp.408 - 412 apud Nichifor Crainic, Op.cit.,pp.80-81).

Categoric, "o ţară nu este a locului unde stă ci a ţintei la care se uită" o spune şi Iorga în conferinţa de la Institutul Sud-Est european având titlul "Ce este Sud-Estul European?" (Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ, Addenda, Ed. 100+1 Gramar, Bucureşti, 2002, trad. Liliana Iorga-Pippidi, p.249).

Acest studiu nu contestă orientarea actuală a ţării noastre, propunând un paseism lipsit de orice urmă de simţ pragmatic, însă condamnă ferm abandonarea caracterului identitar naţional în favoarea unui împrumut superficial. A existat şi în perioada interbelică polemica dintre susţinătorii tradiţionalismului adică ai culturii creatoare de valori autohtone, dintre care făcea parte Iorga, iniţiatorul sămănătorismului, şi aşa-zişii "intelectualişti", care reproduceau mecanic anumite forme preluate din cultura occidentală, în special din cea franceză.

Chiar şi Keyserling, gânditor european celebru al secolului trecut, remarcând discrepanţa dintre identitatea autentică a românilor, pe care o defineşte "substanţial sănătoasă şi substanţial conservativă ca toate rasele foarte vechi" şi identitatea de împrumut pe care o anumită categorie socială încerca să o impună ca dominantă, afirma profetic în urma unei vizite efectuate în Romania: "Bucureştiul aduce fantastic cu Rusia ţaristă, el e St.Petersburg în miniatură. Precum acesta s-a prăbuşit fiindcă îi lipsea puterea lăuntrică, tot astfel se stinge românismul care n-a cunoscut până acum decât străinătatea..." ( Herman Keyserling, Op.cit., apud Nichifor Crainic, Op.cit., p.80).

Generaţia care a crescut în umbra lui Nicolae Iorga, imprimată de valorile religioase, culturale şi istorice pe care acesta i le-a predat, a fost tot aceea care a ştiut să ducă la îndeplinire dezideratul despre care acest mare savant a scris.

Acestei generaţii, pregătite cultural şi moral din timp, de către o Universitate care îşi merita numele şi de către o Biserică vie şi dedicată, Nicolae Iorga îi adresa în august 1916, cuvintele: "Niciodată nu se va uita fapta voastră, biruinţa voastră prin moarte. Voievozii cei vechi, dezrobitorii mucenici din zilele bătrâne, cheamă la sine din negura trecutului umbrele voastre, care abia au părăsit carnea lor chinuită de duşmani. Veşnică pomenire vouă, marilor şi fericiţilor! Iar toţi care au rămas în veche ţară îngustă nu pot avea decât un singur rost: munca, şi o singură lozincă: unirea. Dumnezeu va ajuta silinţele unui neam întreg, care pentru un drept aşa de firesc nu cruţă nimic din tot ce a putut agonisi, din tot ce se cuprinde în puterile sale!" (Nicolae Iorga, Pagini alese, Ed. pentru Literatură, Bucureşti, 1965, pp.365-366).

În concluzie, ceea ce denumim astăzi cu mândrie drept Marea Unire nu s-a realizat decât după ce s-au reunit la momentul cel mai potrivit, în virtutea raţiunii divine despre care am vorbit la începutul acestui scurt eseu, şi pe care nu ne este ruşine să o afirmăm, pentru că nici lui Iorga nu i-a fost, o Generaţie mare, o Şcoală mare şi o Biserică mare. Toate acestea fiind mari nu se putea realiza decât o Mare Unire.

Drd.Mircea Cristian Pricop

7 comments:

  1. Interesant ar fi un studiu de caz Lucian Boia, tot universitar român, tot „vechi în meserie”, cu viziuni originale, demitizant, care nu susţine trează conştiinţa unităţii naţionale, cât conştiinţa „handicapului” naţional. Nu ştim însă dacă românii sunt suspecţi de lipsa conştiinţei naţionale (şi ideea de naţiune este o confecţie), ori dacă lumea în general are conştiinţă istorică abia după consumarea actului istoric.

    ReplyDelete
  2. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  3. Daca imi ceri o parere simpla, atunci mi-o exprim: natiunea, in acceptiunea ei de stat, este cu certitudine o confectie omeneasca. natiunea, in sensul de neam, isi are originea in Dumnezeu, iar Dumnezeu este izvorul binelui.
    Exemplu concret, biblic:
    1."Şi a zis Domnul: "Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă.Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul" ( Fac.11, 6-7).
    2."Popor nechibzuit şi fără de minte, au nu este El Tatăl tău, Cel ce te-a zidit, te-a făcut şi te-a întemeiat? . Adu-ti aminte de zilele cele de demult, cugetă la anii neamurilor trecute! Întreabă pe tatăl tău şi-ti va da de ştire, întreabă pe bătrâni, şi-ţi vor spune:
    Când Cel Preaînalt a împărţit moştenire popoarelor, când a împărţit pe fiii lui Adam, atunci a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu."( Deut.32,5-6)
    3."Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, Din Care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ"(Efes.3,14-15)
    4."Lumina spre descoperirea neamurilor"(Luc.2,32)
    Un neam incepe din cer si se intoarce in cer, avand rol important in Eshatologie:
    "Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul.
    Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor.
    Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo. Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor. Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului."(Apoc.21-27)
    Constiinta aceasta de neam romanii au avut-o cu siguranta. Astazi se face confuzie intre stat si neam, ceea ce este o greseala mortala din toate punctele de vedere.

    ReplyDelete
  4. Constiinta aceasta de neam, la noi, la romani, este centrata suta la suta pe Euharistie.In mod inconstient, autorii constitutiei actuale a Romaniei, folosesc vis a vis de fidelitatea fata de tara termenii " sacra" si "credinta". Ei reafirma fara voie un mare adevar: neamul izvoraste din Dumnezeu, Sacrul prin excelenta:"ARTICOLUL 54 - Fidelitatea fata de tara
    (1) Fidelitatea fata de tara este sacra.
    (2) Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege."
    De aceea, moartea a fost privita in popor cu seninatate: este ducerea la neam sau asezarea la neamul sau. Biblia insasi, in mai multe locuri, mentioneaza formula:"si s-a dus la neamul sau".

    ReplyDelete
  5. Ultimele cuvinte ale Parintelui Staniloae au fost adresate nepoatei sale, maica Filoteea: "Filotee, ne piere neamul!"

    ReplyDelete
  6. Total de acord cu Cristi!
    Retractorii "nationalismului", printre altele, amintesc si de imperfectiunile dureroase ale constructiei nationale, carora, in multe locuri si in multe timpuri, le-au cazut victima destine, oameni, viitoruri personale... Cu toate acestea, ce preferam, abuzurile IN ORB ale ideologiei contemporane cu privire la amestecul tuturor cu toate, sau DATUL revelational, pe care Cristi il argumenteaza, cu toate imperfectiunile lui datorate tot noua, oamenilor?
    Prefer Revelatia, cu toate datele mele personale rescrise de aceasta Revelatie la care suntem si noi chemati sa o redactam - vezi Sf. Traditie dinamica.
    Desi reconstructia personala devine atit de usoara astazi, ea nu este necesara, uneori e imorala sau inumana. Schimbarea datelor personale trupesti - culoare, sex, inaltime, atrage dupa sine si o altfel de shimbare a subiectului, nedorita, cu vectorul in abis.

    Cit despre Lucian Boia, in Seminarul Teologic il gaseam mai mult decit necesar. Acum cred ca nu e indispensabil. Vad prea bine cum arata societatea romaneasca demitizata de orice, de vreo citiva ani incoace, si este trist... O prefer cu mituri fondatoare si de alta natura. Cum ar fi mitul lui Mos Craciun sau al berzei care aduce bebelusi spuse copiilor nostri cind sunt mici, caci altfel ar fi monstruos...

    Dar, prieteni, om mai trai si om vedea. Bucurati-va!

    ReplyDelete
  7. Căutați un creditor de împrumut autentic? sunteți la locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! un creditor privat de împrumut care oferă împrumuturi oportunitate de viață timp. Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau ipotecar? în căutarea nu mai mult, deoarece noi suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare, un lucru din trecut. creditare noastră persoanelor care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, pentru a investi în afaceri, la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și beneficiar și va fi dispus să ofere împrumuturi. Deci, contactați-ne astăzi prin e-mail la adresa:
    vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul patriciajames205@gmail.com. Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la firma mea ne puteți contacta astăzi.
    Mulțumesc

    Doamna Patricia James

    ReplyDelete