PR.PROF.DR.ILIE MOLDOVAN (1928-2012), NEOSTENITUL SECERĂTOR AL HOLDELOR DUHOVNICEȘTI

(FALS NECROLOG)

"De acum într-adevăr e cu noi. El e din stirpea celor ce nu se duc: intrat în veşnicie, se-ntoarce cu ea-n Potir; preoţie lucrătoare şi dincolo de veac". (Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Apa cea vie a Ortodoxiei, Ed. Renaşterea, Cluj Napoca, 2002, p.33) ACEST TEXT DE PIOASĂ RECUNOȘTINȚĂ REPREZINTĂ UN EXTRAS DIN DEDICAȚIA ULTIMEI TEZE DE DOCTORAT COORDONATĂ DE PĂRINTELE PROFESOR DR. ILIE MOLDOVAN: Conștiința că rugăciunea nu poate fi suplinită de nici o investigație intelectuală (Mircea Vulcănescu, Bunul Dumnezeu cotidian. Studii despre religie, Ed.Humanitas, București, 2004, p.61), oricât de mult s-ar afirma aceasta din urmă, amprentează întreaga lucrare. „Dacă eşti teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; şi, dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog” (Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune împărţit în 153 de capete, în Filocalia, vol. 1, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1992, p. 99). Este un deficit real al autorului lucrării de față, o lipsă care nu a putut fi rezolvată, din nefericire, până acum și care poate pune în pericol desfășurarea în bune condiții a subiectului teologic ce trebuie dezbătut. Tocmai de aceea, noviciatul meu în teologia adevărată s-a sprijinit, ca un prunc tocmai învățat a păși, de puterea minții rugătoare și pururi răbdătoare a Părintelui Profesor Ilie Moldovan, neostenitul secerător al holdelor duhovnicești. De-abia în prezența Sfinției Sale am putut desluși o parte din taina luminoasă a reunificării pan-cosmice în Hristos - Dumnezeiasca Euharistie. Preot mai înainte de orice (Aceeași concepție a primatului sacerdoțiului față de rangurile academice și în general față de orice activitate și funcție omenească, administrativă sau de onoare, o întâlnim și la Părintele Stăniloae, care, urcat deja pe înălțimile copleșitoare ale înțelepciunii, dovedea cea mai adâncă smerenie, cu adevărat filocalică, atunci când își făcea cunoscut gândul că ar fi fost mai de folos Bisericii dacă ar fi rămas preot de parohie decât să îmbrace roba academică: ”Fiți tot timpul cu gândul la Hristos și căutați să-I slujiți Lui, câștigându-i pe oameni pentru credința în El și pentru mântuirea lor, prin toate faptele voastre. Așa veți putea câștiga fericita viață veșnică pentru voi și pentru cei față de care aveți o mare răspundere. Aceasta este concluzia la care am ajuns la vârsta mea, aproape de sfârșit. Eu am căutat să slujesc pe Hristos prin osteneala scrisului. Căutând să atrag la credința în El pe cei ispitiți de scrisul străin de credință, atât de răspândit în timpul pe când tiparul a făcut cu putință înmulțirea lui, mai ales în ultimele două-trei sute de ani și mai ales la noi, în era comunistă. Dar mă gândesc uneori că mai mult folos aș fi putut aduce dacă aș fi fost preot de parohie pentru a trece în practică ceea ce am scris”. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Cuvântul rostit în ziua de 22 iunie 1992 în Aula Magna a Facultății de Drept, cu prilejul decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității București, apud Ignatie Monahul, Cuvinte spre zidire. Din spiritualitatea filocalică a Părintelui Stăniloae, Ed.Sfânta Mănăstire Frăsinei, 1995, pp.119-120), Sfinția Sa mi-a întins duhovnicescul braț ori de câte ori m-am poticnit pe parcursul demersului de cercetare, orientând cu blândețea dar și cu fermitatea-i cunoscută neputincioasele mele încercări spre lupta cea bună.

Patriarhala vârstă i-a sporit puterile adăugând peste ele duh înmiresmat de Paște. Este ceva în persoana și cuvântul Sfinției Sale care într-un mod anume reușește să te ducă la cunoașterea artei de a transcende timpul și să-ți arate tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Trecutul, prezentul și viitorul devin una pentru cel ce primește rugăciunea și călăuzirea Părintelui Profesor pe drumul sensului liturgic al vieții și al dimensiunii sacerdotale cu care am fost înzestrați iar contradicția dintre timp și veșnicie dispare odată cu înțelegerea faptului că fără Trupul și Sângele Domnului viața omului și a universului însuși se dezintegrează. ”Timpul liturgic e timpul actualizării. Nu este numai unul al memoriei; e o intrare în însuși prezentul evenimentului, în însăși realitatea comuniunii care este viața veșnică. Când Hristos vine în Liturghie, vine cu tot ceea ce a făcut El. Poartă în El tot ceea ce a făcut pentru noi. Devine cu Crucea Sa, cu Învierea Sa, contemporanul nostru. Și vine cu tot ceea ce ne va dărui în veșnicie. Dar nu desființează temporalitatea noastră. O umple și ne ajută să trăim în ea veșnicia” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mică Dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, Ed.Deisis, Sibiu, 2007, trad. Maria-Cornelia Ică Jr., p.184). Cei trei ani de învățătură petrecuți sub ocrotirea Sfinției Sale mi-au adâncit în suflet mărgăritarele Scripturii dar mai ales ideea evidențiată de Sfinții Părinți: „A vorbi despre Dumnezeu este lucru mare, dar este un lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu” (Sf.Grigorie Teologul citat de Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Ed. Anastasia, 1992, trad.Pr.Vasile Răducă, p. 67). Tălmăcire vie și plină de har a cuvântului Domnului: ”Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte” (In.4, 23), propovăduirea Părintelui Profesor Ilie Moldovan a revărsat din belșug lumină și proaspătă însuflețire peste textele pe care i le înfățișam de fiecare dată cu oarecare emoție. Îndemnurile și corecturile pe care lucrarea le-a primit de-a lungul timpului s-au dovedit de cel mai mare folos în așa fel încât deșertul cel sterp de odinioară s-a umplut de florile bine mirositoare ale cugetului rugător ce mie îmi lipsește. Marcat de aceste sentimente față de Părintele meu Profesor, pot să încerc, parafrazându-l pe Correggio (După câteva ore petrecute în fața tabloului Sfintei Cecilia, al lui Rafael, Correggio a rostit cu admirație: ”Și eu sunt pictor!”), să declar cu smerenie admirativă: ”Și eu sunt preot!” 

(Le multumesc celor care au dovedit eleganța de a cita sursa fotografiei și a textului publicat de mine în data de 9 februarie 2012)

Pr. Ic. Dr. Mircea Cristian Pricop