Tuesday, December 29, 2009

UMANISM SECULAR




De un oarecare timp mi-a atras atentia viziunea pe care si-au formulat-o despre lume si societate unii dintre semenii nostri, auto-definiti ca "umanisti seculari". In special un domn, pe numele sau Dr.Gabriel Andreescu, presedinte al fundatiei Centrul pentru Constiinta Critica, care si-a asumat rolul de promotor al acestui sistem, se confrunta din greu cu problema "pacatelor"Bisericii Ortodoxe Romane. Este un fapt limpede ca domnul in cauza nu stie, nu vrea sau nu poate sa efectueze o diferenta intre Biserica si individ, preferand mai degraba sa declame - ca lege suprema a gandirii sale - comoda si inepta "punere in aceeasi oala"(fapt de-a dreptul curios pentru un om care se pretinde, cel putin la nivel declarativ, a avea ca scop promovarea gandirii rationale si stiintifice). Departe de mine gandul de a ma erija in apologet al Bisericii. Biserica nu are nevoie de aparare, intrucat, in intregul structurii sale (cler-credinciosi), este complet straina, deci neculpabila, fata de toate acuzatiile Dr.Gabriel Andreescu. In cel mai pur stil "Monsieur Robiespierre"de Dambovita arunca pe masa tot felul de intrebari cu substrat "misterios", ale caror raspunsuri ar oferi -in opinia respectivului- dovada ca Biserica trebuie scoasa de tot din viata publica, actiune completata eventual cu fixarea unui tarc bine pazit in perimetrul caruia Biserica sa se manifeste sub atenta supraveghere a micilor nostri umanisti seculari .Pentru a merge pe o linie "stiintifica si rationala", trebuie sa vedem despre ce e vorba. Ca probe vom folosi mostre din "articolele" si "cercetarile" publicate pe minunatul site al minunatilor umanisti seculari: www.constiinta-critica.ro.
1. Cea mai grava acuza ( de altfel si singura care ar merita atentie din partea unui cercetator autentic) este asa-zisa culpa a nationalismului Bisericii Ortodoxe Romane, care ar fi functionat destul de bine pe langa toate regimurile, inclusiv cel comunist, dar mai ales alaturi de cel legionar, cu care s-ar fi identificat (Vezi: Gabriel Andreescu, Biserica Ortodoxa Romana ca actor al integrarii europene, 2004, pp.9-14,18-20; Idem, Biserica Ortodoxa Romana - minister al muncii, articol publicat la 5 oct.2008, pe site-ul Romania libera in viitor, postat si pe site-ul oficial al Centrului pentru Constiinta Critica) "Dovezile" prezentate sunt: a. cezaro-papismul bizantin.b. participarea la miscarile nationaliste care au condus la formarea statului modern roman. c.legaturile unor preoti, ierarhi si intelectuali romani ortodocsi, din perioada interbelica , cu legionarismul. d. anumiti preoti din cadrul BOR sustin miscarile extremiste, fundamentaliste si xenofobe (aici se dau doua exemple: i. intrunirea tinerilor nationalisti -15 la numar (sic!) - la Man.Sambata, din 22 iulie 2000, care au discutat organizarea cuiburilor legionare din tara si ii. manifestarile actuale ale unor ierarhi ortodocsi care in tinerete au fost legionari - fostul patriarh Teoctist si mitropolitul Clujului, Bartolomeu ), e.ineficienta Bisericii in a rezolva problemele sociale ale romanilor si corelatia dintre prezenta Bisericii in scoli si scaderea calitativa a vietii scolare.
2.Ei bine,la toate aceste puncte, Dl.Andreescu mai adauga ceva: "De unde sa fi auzit domnul Emil Boc, un om de (sic!) cu bun simt odinioara, ca Biserica ar fi mai putin birocratica si corupta? sa nu fi auzit de seria continua de scandaluri care o traverseaza? De plagiatele tezelor de doctorat de la facultatile de teologie? De impartirea pe bani a parohiilor? De fuga unor preoti cu banii satenilor? De aranjamentele din Dealul Mitropoliei? De faptul ca Biserica la care se refera domnul Boc a inghitit de cateva ori, pe vremuri, donatiile pentru o Catedrala Ortodoxa? Nu se infioara de faptul ca preotii au tradat secretul spovedaniei? De stransa lor legatura pe vremuri cu legionarii, apoi cu Securitatea? In ce a fost Biserica eficienta?...De 18 ani, Biserica e din ce in ce mai prezenta in scoli...daca facem o corelatie matematica intre prezenta Bisericii in procesul de invatamant si scaderea calitativa a vietii scolare, gasim un coeficient foarte mare. Ceea ce nu dovedeste vinovatia Bisericii in aceasta chestiune. Probeaza in schimb totala ei inadecvare."(Idem, art.cit.).

RASPUNSURI:

1.Daca nationalismul inseamna dragostea de Dumnezeu si de patrie, Biserica Ortodoxa Romana este cea mai vinovata dintre toate institutiile omenesti de a fi nationalista, deoarece una dintre poruncile sale morale este datoria sacra fata de neam (Vezi:Mitropolit Dr.Nicolae Mladin şi colectiv, Teologia Morală Ortodoxă, vol.II, Ed.IBMBOR, Bucureşti, 1980, pp.304-311; Arhid.Prof.Dr.Ioan Zăgrean, Morala Creştină, Ed.Renaşterea, Cluj-Napoca, 2002, pp.292-297. A se vedea şi Prof.Dr.Georgios Mantzaridis, Morala Crestina II, Ed.Bizantina, Bucuresti, 2006, trad.diac.drd.Cornel Constantin Coman, pp.337-350), consfintita ca atare si de Constitutia Romaniei care stipuleaza ca "Fidelitatea fata de tara este sacra" [art.54, alin.(1)]. Daca legaturile unor membri vizibili ai Bisericii (fie laici, fie clerici) cu legionarismul sau cu regimurile totalitare ale lui Antonescu, Gh.Dej sau Ceausescu, pot fi probate, nefiind de altfel contestate nici de Biserica, nici macar de catre acestia (A se vedea, de exemplu, Memoriile mitropolitului Bartolomeu), nu exista nici o dovada care sa ateste alipirea Bisericii intregi de vreo miscare politica sau sociala. Deci, legatura dintre Biserica Ortodoxa si natiune este aceea a misiunii pe care prima si-a asumat-o in urma mandatului Intemeietorului ei (Mat.28, 19-20), adica imputernicirea de a innobila etnicul, nu de a-l suprima. Ori, daca acesta este sau poate fi considerat nationalismul la care face referire domnul umanist, toti suntem culpabili de a ne fi dorit sau de a tinde spre nationalism, in afara de vreo cativa :)))
Un respectabil savant roman a analizat acest aspect: "El (Crestinismul, n.n.) nu a venit ca sa inlocuiasca etnicul si sa dea popoarelor fara cultura un mijloc miraculos de a se ridica la o cultura desavarsita, ci a venit ca sa innobileze si sa purifice etnicul existent al popoarelor ajunse la un anumit nivel de cultura. Etnicul crestin are caracterul de universalitate."(Constantin Radulescu-Motru,Etnicul romanesc.Nationalismul, Ed.Albatros, Bucuresti, 1996, p.XXXIV)
a. Cu privire la cezaro-papism, istoricii au scos la iveala fie o aservire a Bisericii Ortodoxe fata de Imperiul Bizantin, fie o lupta pentru putere intre cele doua institutii. Trebuie sa remarcam ca toti acesti istorici au cazut in tentatia de a compara sau asemana viata Bisericii Ortodoxe cu zbaterile pentru putere ale principilor medievali si ale papilor. La noi, in ciuda unor tendinte de subordonare a Bisericii Ortodoxe fata de puterea seculara, Ortodoxia a fost capabila sa depaseasca toate aceste impedimente prin fidelitatea fata de misiunea incredintata ei de Hristos. Astfel, putem vorbi de doua veacuri de opozitie ortodoxa fata de imparatii iconoclasti (dinastiile isauriana si amoriana), fata de cuceritorii latini (1204-1261), opozitia constanta fata de imparatii apostati , eretici sau pur si simplu oportunisti(de la Iulian Apostatul sau Heraclius pana la Ioan VIII Paleologul). Unde e cezaro-papismul de care se face atata tam-tam?! In dorinta de a avea pace pentru credinciosi, prin colaborarea cu puterea seculara? In datoriile pe care si le-au facut unii nevrednici in contul Bisericii? In obligatiile pe care si le-a asumat puterea laica fara sa consulte Biserica? Bineinteles ca Biserica Ortodoxa a trecut prin multe incercari: obsesia imparatilor si a despotilor de a fi si pontifex maximus (sa aruncam o privire si asupra catolicismului imperiului romano-german sau a anglicanismului), dificultatea de a face fata unei puteri statale pagane (islamul, comunismul) si in acelasi timp de a-si salva cat mai multi credinciosi (pana la 1821, au fost ucisi pentru aceasta 11 patriarhi, 100 de ierarhi, si 6000 de preoti si diaconi, plus un numar mult mai mare de crestini laici - si asta numai in Biserica de Constantinopol). Din punctul meu de vedere cezaro-papismul este o scorneala prin care sa se identifice greseli comune cu catolicii si protestantii.
b. Participarea activa a Bisericilor Ortodoxe nationale la revolutiile secolului al XIX-lea nu poate decat sa onoreze Ortodoxia. Iata ce spunea un mare revolutionar grec din acea perioada,Theodoros Kolokotronis:
"Revolutia noastra nu seamana cu nici o revolutie din cate cunosc astazi in Europa. Revolutiile Europei impotriva asupritorilor sunt in razboaie civile. razboiul nostru este unul drept: un neam cu alt neam - cu un neam care niciodata n-a vrut sa-l recunoasca pe celalalt"(Apud Hristodulou K.Paraskevaidi, Rolul Bisericii in 1821, Ed.Hrisopigi, Atena, 1990, p.13 - lb.gr.) Clericii ortodocsi au format in credinciosii lor, dincolo de orice influenta umanista si seculara a Apusului, constiinta identitatii nationale. Lor li se datoreaza, in realitate, trecerea de la o revolutie culturala la independenta propriu-zisa si la crearea statelor nationale din sud-estul Europei.
c. Pentru a se observa ca afirmatiile lui Gabriel Andreescu sunt tendentioase, se pot cerceta izvoare de atunci: articolele celui mai mare teolog roman, Dumitru Staniloae, cu privire la legionarism. Recomand in special articolul publicat in Telegraful Roman, nr.40, din 1939, p.1 (Solidaritate nationala), cu ocazia asasinarii de catre legionari a primului ministru Armand Calinescu. Desi unii membri ai ei au simpatizat cu diverse partide si miscari, inclusiv cu comunistii, Biserica s-a mentinut pe o linie de echilibru prudent, urmarind atingerea propriei misiuni.
d. La acest subiect nu se poate raspunde decat cu un puternic hohot de ras.
e. La ultimul punct, "umanistul nostru" o da rau cu capul de perete; Ce legatura are prezenta Bisericii in scoli cu decaderea sistemului educational din Romania? Exact coada vacii cu stampila primariei. Iar concluzia finala ca Biserica in scoala este complet inadecvata din cauza esecului sistemului educational, m-a dat pe spate de ras.

2.Scandalurile din interiorul clerului, mita pentru parohii, plagiatul tezelor teologice, sunt fapte reprobabile ale unora carora le-a sunat mai bine in ureche principiul umanist si secular "persuit of happyness"decat ortodoxul"voi sunteti lumina lumii".Este adevarat ca astfel de cazuri au fost, dar asta da dreptul ca sa vari in aceeasi oala membrii intregii Biserici? Ce sa mai zicem de divulgarea secretului spovedaniei la securitate?! O fi fost...nu zic ba. Dar proba nu este. Unde e proba ca toti clericii Bisericii, ori macar majoritatea lor au tradat spovedania? Ca Biserica a "papat" banii adunati in mai multe randuri pentru Catedrala Mantuirii Neamului, este o zicere gratuita. Se stie ce s-a facut cu paralele: s-au dus pe razboiul de independenta, pe primul razboi mondial, pe al doilea razboi mondial, si in ultimul rand, pe burtile activistilor de partid care i-au confiscat, in numele umanismului secular.
Oricum, site-ul Robespierre-ilor de Romania merita trecut in revista ca sa stim cu ce ne vom confrunta, noi, romanii si ortodocsii, nu mult dupa trecerea de 2010 (dupa sumbra mea anticipatie).

LA MULTI SI FERICITI ANI!












No comments:

Post a Comment